Jan 21
Investitura lui Barack Obama, istoria se scrie în faţa noastră
Ieri a avut loc investitura lui Barack Obama ca preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Nu vin cu noutăţi însă a fost un moment istoric de care ne vom aminti cu toţii.
Ieri m-am simţit ca în filmele SF cu extratereştrii sau calamităţi naturale care se revarsă asupra întregii planete.Cu toţii ştim scenele de film în care pentru a ni se sugera problematica la nivel mondial ne sunt arătate imagini din toată lumea: India, Europa, Sua , Australia, etc şi reacţiile oamenilor în faţa acelor evenimente. Părerea mea este că ieri o lume întreagă minus 1,5 milioane de spectatori prezenţi la eveniment, s-a uitat la televizor la acest eveniment. O lume întreagă se întreabă ce va face acest Barack Obama, al 44-lea preşedinte al SUA în mandatul său. Va duce America spre vremuri de pace şi mai prospere sau nu?
În spatele său i-am văzut pe foştii preşedinţi: George W. Bush şi Bill Clinton, stând “cuminţi” pe scaune şi ascultând discursul noului preşedinte. Aveau nişte feţe deloc entuziasmate… Nu din ciudă faţă de Obama..ci pentru că vremea lor a trecut ci probabil nu au reuşit să facă tot ce şi-au dorit în timpul mandatului (Dacă şi-au dorit ceva bun…).
Obama este un om care prin realizările sale inspiră: încredere, speranţa la vremuri mai bune şi toată lumea este curioasă dacă va reuşi să lupte împotriva tuturor.
Mai jos am pus discursul celui ce a oprit o lume-ntreagă în faţa televizoarelor, a radiourilor, a internetului..






January 22nd, 2009 at 00:08
Obama n-ar fi fost ceea ce este (sau ma rog, ce spera toti ca este) fara GWB.
January 22nd, 2009 at 00:19
Si inca ceva… scuze pentru comment dublu insa am uitat: Nu cred ca prin realizarile sale inspira ceea ce ai enumerat mai sus, ci prin calitatile sale oratorice. Deocamdata… In alta ordine de idei am dat cu ochiul in seara asta pe CNN (ca oricum nu pricep nimic altceva aici) si am vazut live discursul sau catre noul sau staff, precum si cum plin de emfaza a semnat primele hotarari ca presedinte, reglementand unele aspecte referitoare la activitatea administratiei sale. Mai aflu si ca se bate moneda pe desfiintarea inchisorii din Guantanamo, si nu pot decat sa sper ca nu vom ajunge sa le tinem noi torturatii.
Una peste alta, promitator. O sa cred in el cand vor intoarce macar odata curul Israelului.
January 22nd, 2009 at 06:45
CTP-ul cred ca zicea la un moment dat ca Obama este precursorul viitorului presedinte global. adevarul este nu numai ca s-au dat imagini din toata lumea si toata lumea era cu sufletul la gura dar chiar in parti ale speech-ului cred ca se prezinta ca un fel de tata al tuturor natiilor… dap… ramane de vazut ce va face…