Jan 01

“Groapa”, de Eugen Barbu

Tag: Artă,CarteTeodor Mincu @ 22:16

M-am apucat de cartea asta deoarece am citit câteva lucruri despre ea într-una din cărţile scrise de Octavian Paler. Nu ştiam la ce să mă aştept.

Numele cărţii se referă la groapa de gunoi din cartierul Cuţarida, aflat la marginea Bucureştiului, în zona Griviţei. Acţiunea se întâmplă în perioada interbelică.

Autorul urmăreşte dezvoltarea mahalalei Cuţarida în paralel cu relatarea aventurilor unei găşti de hoţi condusă de (“Stăpânul”) Bozoncea.

Astfel ne sunt oferite detalii amănunţite din viaţa celor ce formau mahalaua, a celor ce au dezvoltat-o: Stere cârciumarul, Grigore gunoierul şi Aglaia soţia sa, viaţa zidarilor şi a cfr-iştilor ce şi-au construit case de lut în acea zonă.

Toată acţiunea se petrece în apropierea gropii de gunoi ce juca rol de ascunzătoare de multe ori pentru bandiţii lui Bozoncea.

Cartea transmite nenumărate mesaje demne de ţinut minte o viaţă.
Dintre cele pe care le-am remarcat în mod deosebit voi relata 2, primul îl voi transmite pintr-un citat care mi-a rămas şi acum în minte, iar al doilea prin relatarea unei întâmplări din carte.

1. Citatul: “Mâna are 5 degete, dar când acestea se strâng formează un pumn”

2. La un moment dat ucenicul găştii de hoţi Paraschiv acumulează în gaşcă experienţă, fiind o fire mai nărăvaşă simte că începe să aibe putere şi răstoarnă căpetenia hoţilor, pe Bozoncea. Bozoncea care devenise un pic mai în vârstă şi nu mai avea aceeaşi vână ca în tinereţe.

Hoţii de genul celor din “Groapa” sunt genul de oameni care nu stau prea mult pe gânduri când săvârşesc crime sau furturi. Sunt oameni la care primul instinct primează. Şi astfel ei fac legătura între societatea umană normală şi animale, sunt o stare intermediară, dar care păstrează condiţia fundamentală a vieţii şi vieţuitoarelor pe acest pământ, şi anume că întotdeauna un lider care devine slab de-alungul timpului va fi “mâncat”/înlocuit de pretendenţii mai tineri.

Am ajuns la concluzia că aşa este construită viaţa şi că aşa trebuie să fie. Aşa cum acceptăm moartea ca fiind parte din viaţă, trebuie să acceptăm şi faptul că cel mai puternic va avea pretenţia de a deţine puterea în comunitate şi o va câştiga dacă conducătorul curent este slăbit, nu e loc de respect sau înţelegere.

Leave a Reply



Switch to our mobile site