Teodor Mincu: Jurnal de călătorie

La cât buzz am făcut pe facebook, era natural să urmeze o povestire a nopții de sânziene.

Ce este și ce se întâmplă de fapt în Noaptea de Sânziene:

Citește în continuare..

I-am promis o surpriză Andreei, pentru sâmbătă seara. O activitate pe care nici ea și nici eu nu am mai făcut-o până acum.

Cu câteva zile-n urmă am văzut anunțul concertului Alexandrinei de la Pitești. M-am gândit:

• La Pitești în general sunt admirate alte genuri de muzică, deci este foarte posibil să nu fie înghesuială.
• La Pitești este ușor de ajuns, mai ales cu lebăda neagră: Pilot automat la 150km/h.

Citește în continuare..

Street Delivery a avut loc pe strada Arthur Verona în week-end-ul acesta (9-12 iunie 2011).

Arta a coborât în stradă. Așa aș caracteriza acest eveniment.

Diverși meșteșugari, creatori de obiecte hand-made sau oameni pasionați de artă au venit și ne-au arătat cum se realizează meșteșugul lor. Unii ne-au oferit chiar și amintiri pentru acasă, gratuite sau contra-cost.

Citește în continuare..

sursa foto

Când vorbesc despre cultură muzicală, nu fac referire neapărat la muzica clasică. Fac referire la toată muzica, inclusiv hard rock, hip-hop, house, punk, etc.

M-a dus cu gândul la acest subiect diferența uriașă pe care o poate face coloana sonoră a unui videoclip. Un videoclip cu o anumită coloană sonoră poate fi un film magic, însă fără sunet poate fi un fiasco. De foarte multe ori sunetul dictează starea afectivă a vizionatorului. Un videoclip fără muzică poate fi cel mult ca pâinea fără sare. Mai mult niciodată.

Citește în continuare..

Având o soră ce lucrează la Chișinău, mă bucur des de bomboanele specifice Republicii Moldova, bomboanele Bucuria.

Citește în continuare..

Sâmbătă la prânz am zis că este vremea de noi experiențe culinare, dar nu făcute în casă de această dată. Astfel am ales să încercăm mâncarea indiană, la restaurantul Taj din zona Mariott. Deși restaurantul nu este situat într-o zonă foarte centrală, odată ajuns înăuntru te simți ca într-un restaurant central.

Prânzul aici este o adevărată experiență. De la intrare ești întâmpinat de personalul călduros al localului și condus într-o atmosferă crepusculară către masă. Pereții sunt accesorizați cu măști, tablouri și mobilier indian, iar pentru ca atmosfera să fie desăvârșită, în surdină se aude muzică indiană.

Citește în continuare..

În ceea ce privește lucrurile pe care le întreprindem, de multe ori apar compromisuri care alterează munca noastră în starea ei pură.

Compromisurile pot avea mai multe cauze:
1. Este o dorință personală a: șefului, colegului, patronului, furnizorului, etc.
2. Este vorba de bani.

Primul caz, dacă persoana cu ifose face parte din echipă și îi vrea binele, nu este chiar atât de dramatic. Partea nasoală este că nu poți refuza persoana, pentru că este „un apropiat”. Dar oricum, speri că data viitoare intervenția nu se va mai repeta.
Citește în continuare..

La vârsta de 77 ani Octavian Paler încearcă să-şi contureze un autoportret. Remarcă însă că memoria sa are “pete albe” şi astfel aseamănă această autodescriere cu o oglindă spartă, ce nu poate reda o imagine întreagă,clară şi fără lipsuri.

Explicaţia pentru această carte este relatată încă de la început:

În rest, explicaţia pentru nevoia mea de confesiune e foarte simplă. Fiind un introvertit, nu am cum să scap de “eu”. Nu pot să scriu dacă nu mă descriu.

Aceasta este cea de-a 4 carte scrisă de Octavian Paler pe care o citesc şi doresc să remarc faptul că în toate cărţile scrise de el şi pe care le-am citit eu (Viaţa pe un peron, Viaţa ca o coridă, Convorbiri cu Octavian Paler), autorul vorbeşte despre sine. Chiar dacă uneori inventează un personaj, cum ar fi profesorul de istorie din Viaţa pe un peron, toate întâmplările trăite de eroi, au fost trăite în esenţă de autor.

Astfel şi aici (care este o carte scrisă cu acest scop, al amintirilor) am regăsit multe din întâmplările din adolescenţa sa, cu precădere din anii liceului şi ai studenţiei. Majoritatea relatărilor şi din celelalte cărţi fiind din această perioadă.

În “Viaţa ca o coridă” sau “Viaţa pe un peron”, autorul trimiteri la viaţa sa, tinde parcă să se dezlănţuie în lumea amintirilor, însă este forţat să se reîntoarcă la subiectul pe care îl tratează în fiecare dintre cărţi. În “Autoportret într-o oglindă spartă” şi “Convorbiri cu Octavian Paler”, am senzaţia că pur şi simplu autorul devine liber ca pasărea cerului şi poate relata din experienţa vieţii sale tot ceea ce doreşte şi consideră că merită transmis cititorilor săi.

M-am apucat de cartea asta deoarece am citit câteva lucruri despre ea într-una din cărţile scrise de Octavian Paler. Nu ştiam la ce să mă aştept.

Numele cărţii se referă la groapa de gunoi din cartierul Cuţarida, aflat la marginea Bucureştiului, în zona Griviţei. Acţiunea se întâmplă în perioada interbelică.

Autorul urmăreşte dezvoltarea mahalalei Cuţarida în paralel cu relatarea aventurilor unei găşti de hoţi condusă de (“Stăpânul”) Bozoncea.

Astfel ne sunt oferite detalii amănunţite din viaţa celor ce formau mahalaua, a celor ce au dezvoltat-o: Stere cârciumarul, Grigore gunoierul şi Aglaia soţia sa, viaţa zidarilor şi a cfr-iştilor ce şi-au construit case de lut în acea zonă.

Toată acţiunea se petrece în apropierea gropii de gunoi ce juca rol de ascunzătoare de multe ori pentru bandiţii lui Bozoncea.

Cartea transmite nenumărate mesaje demne de ţinut minte o viaţă.
Dintre cele pe care le-am remarcat în mod deosebit voi relata 2, primul îl voi transmite pintr-un citat care mi-a rămas şi acum în minte, iar al doilea prin relatarea unei întâmplări din carte.

1. Citatul: “Mâna are 5 degete, dar când acestea se strâng formează un pumn”

2. La un moment dat ucenicul găştii de hoţi Paraschiv acumulează în gaşcă experienţă, fiind o fire mai nărăvaşă simte că începe să aibe putere şi răstoarnă căpetenia hoţilor, pe Bozoncea. Bozoncea care devenise un pic mai în vârstă şi nu mai avea aceeaşi vână ca în tinereţe.

Hoţii de genul celor din “Groapa” sunt genul de oameni care nu stau prea mult pe gânduri când săvârşesc crime sau furturi. Sunt oameni la care primul instinct primează. Şi astfel ei fac legătura între societatea umană normală şi animale, sunt o stare intermediară, dar care păstrează condiţia fundamentală a vieţii şi vieţuitoarelor pe acest pământ, şi anume că întotdeauna un lider care devine slab de-alungul timpului va fi “mâncat”/înlocuit de pretendenţii mai tineri.

Am ajuns la concluzia că aşa este construită viaţa şi că aşa trebuie să fie. Aşa cum acceptăm moartea ca fiind parte din viaţă, trebuie să acceptăm şi faptul că cel mai puternic va avea pretenţia de a deţine puterea în comunitate şi o va câştiga dacă conducătorul curent este slăbit, nu e loc de respect sau înţelegere.

Am remarcat prezenţa motivului cu Flori de măr în foarte multe dintre cântecele româneşti.

Am găsit aici:
Iris cu Felicia Filip – Flori de măr (cred că aşa se numeşte melodia, dar mă mai documentez)

Ştefan Hruşcă – Flori de măr (are şi el o colindă cu acest nume)

Şi în mod sigur mai sunt, posibil să fie ceva şi pe la Phoenix, dar nu sunt sigur încă. Studiez şi completez.