Teodor Mincu: Jurnal de călătorie

Mereu am fost contrariat de românii triști care au fugit și au trăit în exil în perioada comunistă. Odată ce scăpau de tiranie și gustau din dulceața libertății continuau să fie nefericiți…

După 20 de ani de libertate, peisajul este același: românii fug să trăiască în exil. De data asta însă, nimeni nu încearcă să-i oprească…
Este strigător la cer cum de-a lungul istoriei noastre atâția mii de români au murit în războaiele țării noastre, pentru ca noi să o părăsim ca pe o cârpă. Moștenirea veteranilor de război este ignorată de insuși elita actuală românească, rămasă indiferentă în fața destinului țării lor. Singura lor luptă este cea a interesului personal de azi.
În cuțitul baionetei se cuibărește ultima speranță a unui soldat. Atunci când gloanțele nu-l mai ajută, iar dușmanul îi respiră-n față, singura sa armă rămâne cuțitul baionetei.

Lupta cu elitele ce doresc să plece din țară pentru un trai mai bun, este o luptă la baionetă. Nimic și nimeni nu îi poate opri, dacă nu propria lor convingere. Nu știu cine le poate insufla convingerea că valoarea lor merită a fi investită în patria lor, acolo unde s-au născut și au crescut, acolo unde le este totul drag. Nimic nu este mai frumos decât să trăiești în locul unde ai copilărit.

Din păcate românii preferă să fie călcați în picioare pentru un ban în plus în țări străine. Verticalitatea, mândria și vitejia românilor din alte vremuri au apus. Nu mai suntem decât niște carcase în căutare disperată de bani. În loc să ne folosim forțele pentru a construi pe fundația strămoșilor noștrii un edificiu pentru urmașii noștrii, noi preferăm să îmbunătățim viața străinilor pentru niște mărunt în euro, iar când revenim pe meleagurile românești ne mirăm că nimic nu s-a schimbat. Oare cât timp poate rezista cineva cu capul plecat și mâna întinsă !? Pentru că asta este atitudinea românilor atunci când vine vorba de șef străin, fie că o recunoaștem sau nu.

Valoare în România. O valoare adevărată nu se face de pe o zi pe alta. Lucrurile realizate în România nu sunt de valoare din cauza setei de bani. Este o sete de bani incredibilă. O goană după îmbogățire, care duce la servicii și produse de proastă calitate. Probabil ne mai trebuie ceva ani să realizăm că pe termen lung, goana după bani cu orice compromis este perdantă. Hai să nu ne mai gândim non-stop la bani și să facem lucrurile bine din dorința de a ne face meseria bine. Banii trebuie să fie efectul unei meserii sau a unor servicii bine executate. Atunci vom crea lucruri de valoare care vor putea fi comparabile cu cele din Occident.

Cine mișcă ? Stăm cu ochii și așteptăm de la conducătorii aleși o viață mai bună. Greșeală mai mare nu putem face. Stau și cuget cât ar putea face acel om pentru mine și ce anume? El este unul singur, noi suntem milioane. Ce-ar fi dacă aș mișca eu un deget, în schimb? O mișcare a degetului în interesul comunității și nu al meu. Un minim de efort neinteresat. Înmulțește imaginea asta cu 20 de milioane vei afla ce forță sălășluiește în noi, oamenii de rând. Trebuie numai ca fiecare să miște un singur deget, sau măcar să nu-l împiedice pe altul să o facă. Am fi fost departe..Am putea fi departe. Dacă am începe să mișcăm măcar un deget. Dar nu o facem. Pentru că dacă s-ar întâmpla, ar însemna că românii nu mai sunt la fel, ar însemna că românii se schimbă. Cu cât mai mulți oameni se schimbă cu atât mai multe degete obținem. Dar cum să facem asta? De unde să pornim..? Privește în oglindă! Tu, eu, fiecare în parte trebuie să înceapă cu el schimbarea. Uneori este de ajuns să te schimbi pe tine. Uneori faptul că te schimbi pe tine face cât 10 acțiuni umanitare la un loc. Schimbă-te pe tine și prin puterea exemplului se va schimba și cel de lângă tine. Astfel putem deveni o forță care să ne facă să ne simțim bine la noi acasă. Acolo unde am crescut, unde ne simțim în largul nostru și unde vorbim limba noastră dragă.

Eu. Recunosc, nu vreau să-mi părăsesc patria pentru o nici o altă țară. Vreau să cunosc alte civilizații, însă casa mea este România. Împiedicat, nervos, lovit în adâncul sufletului de nedreptățile de la tot pasul, nu renunț. Foarte mulți emigrează în alte țări. Este și asta o formă de răzbunare, însă revin la bătrânețe și în concedii pentru că aici se simt în largul lor, iar România îi primește mereu cu brațele deschise. Pe această lume există un echilibru permanent. Tot ceea ce primești este rezultatul unor acțiuni precendente sau viitoare. Odată ce primești ceva, trebuie să oferi la rândul tău. Din punctul meu de vedere România ne-a oferit un loc unde să ne naștem, să ne iubim și să trăim liberi!

Noi ce îi oferim în schimb?

Uneori, chiar şi din greşeală, ajungi să te comporţi ca un nesimţit.

Aceste situaţii se desprind în 2 cazuri:

1. Ţi se face observaţie

2. Nu ţi se face observaţie şi habar nu ai ce ai făcut.

Dar cum ajungi să fii nesimţit? Simplu. De vină sunt acţiunile realizate spre binele propriu, fără a ţine cont de cei din jur.

În cazul oamenilor normali, cu cât înaintează în vârstă, situaţiile de acest gen scad. Îşi dau seama din propria experienţă că ceea ce vor să facă îi va deranja pe cei din jur, şi nu o vor face. O persoană matură îşi va da seama din experienţa sa de viaţă cum să nu fie nesimţit, ajutat de acele momente când cineva a fost nesimţit faţă de el şi lui nu i-a convenit, conform zicalei: “Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!”

Când suntem copii mici, experienţa e puţină şi nu ne dăm seama de ce facem. Câţi dintre noi nu au fugit cu surle şi trâmbiţe de tot felul de bătrânei ?

Aşa că, singura soluţie pentru a nu fi nesimţit, mai ales atunci când ţi se face observaţie că ai putea fi, este să te pui în locul acelei persoane şi să analizezi situaţia. Îţi garantez că în momentul următor vei face ceea ce te caracterizează cu adevărat.

De la o vreme nu mai am tragere să scriu. Asta pentru că nu reuşesc să-mi răspund la câteva întrebări esenţiale:

1. De ce scriu ? Textele mele au un aport cultural, sentimental, bănesc în viaţa cuiva ?

2. Ce sens are să scriu texte necitite? Singurul sens ar fi cel de antrenament la scris sau memorat.

3. Care este misiunea textelor mele ?

Să scriu un text, cu intenţia de a-l scrie bine, nu este foarte uşor. Necesită puţin timp şi concentrare. Merită să aloc aceste resurse pentru a scrie un text care nu aduce nimic nou în mod direct acelor persoane ce-l citesc ? Poate fi considerat parte din cultură (chiar şi urbană sau digitală) ?

“Roşu şi Negru” este un “dublu” roman de dragoste. Eroul principal, Julien Sorel, este fiul unui cherestegiu dintr-un sat de munte. Acesta are câteva abilităţi intelectuale ce-l vor propulsa dealungul romanului în înalta societate franceză de la Paris.
Eroul nostru, în vârstă de numai 22 de ani, trăieşte la intensitate maximă, pe rând, două iubiri interzise confirmând principiul fructului interzis. Totodată el este un tânăr cu ambiţii înalte şi foarte dificil de atins, datorită poziţiei sale sociale. Acest “handicap” este însă echilibrat de o putere de memorare foarte bună.

Singura sa cale de a reuşi să ajungă cineva în societate este aceea a bisericii. Astfel el reuşeşte să primească o bursă într-un seminar din Besancon, unde va avea parte de un trai foarte greu. Personal cred că autorul a folosit acest prilej pentru a creiona părerea sa personală în ceea ce priveşte preoţimea din acea perioadă.

În cele din urmă Julien ajunge secretarul marchizului de La Mole, unde se îndrăgosteşte de fiica acestuia.

Autorul descrie cu lux de amânunte atât trăirile eroului cât şi ale amantelor acestuia, mărind astfel suspansul acţiunii.

Titlul, “Roşu şi Negru” provine din cele 2 extreme între care oscilează Julien: Roşu – culoarea uniformei armatei Napoleoniene (Napoleon era idolul său) şi Negru – culoarea hainei preoţeşti (calea aleasă de Julien pentru a reuşi să obţină o poziţie respectabilă în societate)

Iată câteva citate ce mi-au plăcut foarte mult:

1. Iubirea creează egalităţi şi nu le caută

2. Mâhnirea nu poate fi de bun gust; trebuie numai să pari plictisit. Dacă eşti trist, înseamnă că-ţi lipseşte ceva, că nu ţi-a reuşit ceva. Asta însemnă să te arăţi inferior. Dacă eşti plictisit, dimpotrivă, înseamnă că este inferior ceea ce a încercat zadarnic să-ţi placă.

3. Dar dacă gust din plăcerea asta cu atâta prudenţă şi luare-aminte, ea nu va mai fi o plăcere pentru mine.

Alte impresii: aici şi aici